Campania preventiv – educativă „Vacanţă în siguranţă” continuă. Astfel joi jandarmii montani au defășurat activități cu un grup de copii din Tabăra Airsoft în Borșa.
Între jandarmi și copii au fost purtate discuții libere pe teme legate de prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și de prevenire a victimizării minorilor, printre care și conduita recomandată în vederea preîntâmpinării situaţiilor conflictuale.
Copiii s-au bucurat de venirea jandarmilor și s-au întrecut în răspunsuri la întrebările acestora despre cum să fie în siguranță pe munte și nu numai. Acestora le-au fost prezentate aspecte cu privire la atribuţiile ce le revin jandarmilor montani, dotarea specifică Jandarmeriei Montane, reguli de conduită în mediul montan şi protejarea acestuia, tehnici esenţiale de supravieţuire, dotarea minimă obligatorie pe un traseu montan, locul recomandat pentru instalarea unei tabere, precum şi elemente de bază ce trebuie respectate pe timpul deplasărilor pe munte.
Campania preventiv – educativă „Vacanţă în siguranţă” continuă pe toată perioada vacanţei de vară iar în cadrul acesteia au loc întâlniri atât cu elevi din judeţ, cât şi cu cei care se află în tabere organizate şi sunt în vizită în Maramureş.
Sursă informații și foto: Jandarmeria Maramureș
CITEȘTE ȘI: Înscrieri în taberele studențești