Jandarmii au continuat tradiția de a fi ”ocrotitorii” copiilor de la Casa de tip familial nr. 2 din Baia Mare. Așa încât săptămâna trecută au intrat în rolul de ajutoare ale lui Moș Crăciun și le-au dus daruri. Copiii le-au povestit că au început să îi scrie scrisori Moșului încă din ultimele zile de toamnă.

”Într-una dintre scrisori, o fetiță a cerut, printre alte lucruri, și ceva mai neobișnuit pentru un copil de vârsta ei, și anume să fie schimbate de Anul Nou covoarele de la sediul care, pentru ei, este casa lor. Am rămas fără cuvinte citind ce a cerut fetița, astfel că ne-am mobilizat, am cumpărat covoarele și tot cu duba ne-am deplasat și am îndeplinit dorința fetiței. Prin gestul nostru vrem să dovedim că suntem prietenii acestor micuţi, că putem deveni nişte repere pentru ei, redând copiilor magia sărbătorilor de iarnă, aşa cum se cuvine, cu brad, cu cadouri, cu căldură, dar mai ales cu persoane dragi, alături de care aceştia se simt în siguranţă” – au scris reprezentanții Jandarmeriei maramureșene pe pagina de Facebook a instituției.

Sursă informații și foto: Facebook / IJJ Maramureș

Citește și: Mesagerii lui Moș Crăciun

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.