Între minime de 4 grade și maxime de 26, vremea în Maramureș

Oscilațiile termice vor fi semnificative în prima săptămână a lunii iunie în Maramureș, anunță Administrația Națională de Meteorologie, cu valori ce vor caracteriza la început o vreme rece și vor ajunge spre mijlocul lui iunie mai ridicate decât mediile multianuale specifice perioadei 1-14 iunie.

În aceste condiții, maximele mediate regional se vor situa între 14 și 18 grade până în 4 iunie inclusiv, respectiv între 22 și 26 de grade în intervalul 5-7 iunie. În a doua săptămână nu vor exista variații mari de temperatură, astfel că acestea se vor încadra între 24 și 26 de grade. Minimele vor avea un parcurs asemănător: mai scăzute la început, apoi în creștere și, ulterior, constante. Mediile vor porni de la 8 grade, vor coborî la 4 grade și apoi vor crește până la 14 grade.

Instabilitatea atmosferică va avea un grad relativ accentuat de manifestare aproape pe tot parcursul intervalului vizat, dar cu cea mai mare probabilitate între 5 și 9 iunie.

Sursă informații: Administrația Națională de Meteorologie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.