Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a început distribuirea tabletelor

A început distribuirea măștilor, dezinfectanților și a celor 150 de tablete achiziționate de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș prin Programul național ”Educația în siguranță”.

Cei de la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș (ISJMM) au fost prezenți ieri în acest sens în școlile din Budești, Ocna Șugatag, Călinești, Moisei, unde materialele au fost preluate de către reprezentanții școlilor. Tabletele au fost repartizate copiilor care nu au terminale IT pentru învățarea online, precizează reprezentanții ISJMM.

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a făcut aceste achiziții prin Programul național ”Educația în siguranță”, finanțat din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Sursă informații și foto: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.