Absolvenţii de liceu, dar şi cei de facultate se pot înscrie începând de astăzi pe locurile puse la dispoziţie de Universitatea ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca în cadrul celei de-a doua sesiuni de admitere în anul universitar 2020-2021.
Pentru această sesiune UBB scoate la concurs 963 de locuri bugetate destinate absolvenţilor de liceu, care pot opta şi pentru locurile cu taxă puse la dispoziţie de facultăţi atât pentru învăţământul la zi, cât şi pentru cel la distanţă, nivel licenţă.
Absolvenţii de liceu au la dispoziţie 146 de specializări în limba română, 68 de specializări în limba maghiară, 9 în limba germană, 15 în limba engleză şi 14 în alte limbi.
De asemenea, absolvenţii de facultate care doresc să se înscrie la programele de master ale UBB pot opta pentru unul dintre cele 1029 de locuri bugetate, dar şi pentru locurile cu taxă existente la cele 147 de programe în limba română, 42 în limba maghiară, 37 în limba engleză, 5 în limba germană şi 4 în limba franceză.
Înscrierile se vor desfăşura online, prin intermediul platformei de admitere https://admitere2021.ubbcluj.ro/.
Probele de concurs, tematica şi bibliografia se găsesc pe paginile oficiale ale fiecărei facultăţi, iar informaţiile complete le puteți afla aici.
Sursă informații: UBB