Asociația Culturală ART-M organizează de șapte ani cursuri de pictură și pian atât pentru copii, cât și pentru adulți. Progresele cursanților sunt prezentate periodic în expoziții și recitaluri. Evenimentele purtând marca ART-M sunt deja cunoscute printre iubitorii de artă din Maramureș. Mai puțin cunoscute sunt două dintre noutățile recent lansate de asociație: art-terapia și taberele de pictură.
ART-M, pentru cultivarea gustului artistic
Adrian Negrea este licențiat în Teologie la Facultatea de Științe și Litere din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare și în Arte Plastice – Pictură la Universitatea de Arte și Design din Cluj Napoca. În 2013 înființează – alături de Alexandra Negrea și Augustin Albu, profesori și absolvenți de studii superioare în domeniul artelor muzicale și plastice – Asociația Culturală ART-M. ”Scopul inițial a fost acela de a cultiva gustul artistic atât la copii, cât și la adulți, prin cursuri de pictură și pian. Am dorit să organizăm cursuri profesioniste, dar accesibile din toate punctele de vedere publicului larg”, povestește pentru eZiarultău.ro Adrian Negrea – președinte ART-M.
Expoziții în țară și străinătate
Dezvoltarea abilităților artistice; descoperirea, susținerea și dezvoltarea talentelor artistice la copii și adulți; promovarea valorilor cultural-artistice sunt doar câteva dintre obiectivele care au stat la baza asociației în acest punct de pornire. Atât primele cursuri (de pictură și pian) au fost lansate în 2013, cât și prima expoziție cu lucrări semnate de artiști băimăreni a fost tot atunci organizată. De atunci și până în prezent, asociația a organizat 20 expoziții de pictură pe simeze mai mult sau mai puțin convenționale din România (Baia Mare, Sighetu Marmației, Cluj Napoca), precum și de peste hotare (Republica Moldova și Spania). Cea mai recentă expoziție ART-M a fost vernisată luna trecută în holul Palatului Administrativ din Baia Mare, acolo unde – sub titulatura „Oameni și locuri” – au fost prezentate 50 de picturi în ulei realizate atât de membrii asociației, cât și de cursanții ART-M.
Talentul chiar nu are vârstă
Din Baia Mare, Târgu Lăpuș Sighetu Marmației sau chiar Satu Mare vin doritorii să învețe să picteze la ART-M. Majoritatea cursanților au între 6 și 14 ani la copii, respectiv între 35 și 50 de ani la adulți. Printre aceștia din urmă, Adrian Negrea a avut în fața șevaletului avocați, contabili, polițiști, inspectori ITM și chiar… politicieni. Nu e nevoie de cunoștințe prealabile pentru a urma aceste cursuri: ”Am avut mulți cursanți care aveau 0 nivel de cunoștințe de pictură și am descoperit în ei diamante neșlefuite. Nu contează cât știu atunci când vin la ART-M, contează cu ce nivel pleacă de la cursuri. Eu mă adaptez la nivelul și potențialul fiecăruia în parte”, a subliniat artistul. Cu atât mai mare bucuria profesorului de pictură atunci când cursanții lui ajung nu numai să expună, dar chiar și să vândă lucrările care le poartă semnătura.
Și fiindcă tot am pomenit mai devreme de vârstă, să spunem că cel mai vârstnic cursant ART-M a fost un domn de 72 de ani, de profesie inginer. ”A venit la cursuri pentru că părinții nu îl lăsaseră la vremea potrivită să facă pictură. A fost o frustrare pe care a purtat-o cu el toată viața. Și a fost păcat pentru că domnul inginer era foarte talentat!”, spune Adrian Negrea.
Florile, subiect-vedetă pe șevalet
Indiferent de vârstă, însă, sau de nivelul de cunoștințe, un subiect-vedetă printre cursanți s-a conturat foarte clar, după cum mărturisește profesorul: ”Florile! Asta poate și pentru că aproximativ 80% dintre cursanți sunt femei. Și ele mereu caută frumosul și echilibrul”.
Introducerea în desen și formă, tehnici de desen în cărbune + cretă pastel, natura statică, perspectiva artistică, tehnica acuarelei, peisaj, tehnica realizării portretului, tehnica picturii în ulei sunt câteva dintre temele abordate la cursul de pictură.
Pictura, ca formă de terapie
Recent, dat fiind că Adrian Negrea urmează o specializare de art-terapie la Philosophic Therapy Center (Italia), oferta ART-M s-a îmbogățit și cu ședințe de terapie prin artă. ”A pornit de la un fapt constatat de-a lungul timpului la cursurile de pictură pentru adulți: indiferent de domeniul profesional din care proveneau cursanții, aceștia optau pentru cursurile de pictură în special pentru a se relaxa. Am sesizat aceeași nevoie și la copii. Practic indiferent de vârstă, toți vedeau în principal în cursurile de pictură o formă de recreere. Așa că mi-am regândit cursurile și, pe lângă informațiile și tehnicile de pictură propriu-zise, ședințele cuprind și discuții libere. Mai mult: pornim de la o temă dată, dar fiecare o interpretează în mod foarte personal”, detaliază artistul plastic.
Admite că s-a lovit de idei preconcepute: ”Încă mai există mentalitatea că orice terapie se adresează bolnavilor, neadaptaților social, nebunilor. Art-terapia oferă în primul rând confort, pentru că scopul principal este îmbunătățirea stării de spirit, alungarea depresiei, creșterea stimei de sine”.
Tabără de iarnă și înscrieri pentru cursurile din ianuarie
O altă noutate este faptul că, din această iarnă, se va organiza o tabără de pictură pentru copii, în Valea Chioarului, tot acolo urmând să fie lansate – în vara anului 2020 – și taberele pentru adulți.
Este normal ca paleta ofertei ART-M să se diversifice, deoarece ”din an în an numărul solicitărilor pentru cursurile noastre este în continuă creștere, dar ținem foarte mult la calitatea serviciilor noastre și de aceea nu suplimentăm numărul de locuri”, a menționat președintele ART-M. În prezent se fac înscrieri pentru cursurile de pictură care vor începe în ianuarie 2020.
***
Cursurile de pian (predate de profesor Alexandra Negrea – absolventă a Academiei de Muzica ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca) sunt destinate atât copiilor peste 6 ani, cât și adulților. Structura cursului: 3 module a câte 9 luni modulul. Pe perioada celor 3 ani se va studia alfabetul muzical și un repertoriu personalizat format atât din piese clasice, precum și din piese moderne și contemporane. Elevul va putea susține pe perioada școlarizării recitaluri publice cu piesele studiate, în cadrul evenimentelor organizate de ART-M.
Cursurile de pictură (predate de profesor Adrian Negrea – absolvent al Universității de Arte și Design din Cluj Napoca) se desfășoară într-o atmosferă de relaxare și de comunicare în grup, acest aspect având totodată și o latură de terapie. Structura cursului: 3 module a 3 luni fiecare modul (începători, intermediari si avansați), cuprinzând 36 de sedințe săptămânale (90 minute/ședință la grupa copiilor și 120 minute/ședință la grupa adulților). O grupă de curs este formată din maxim 10 persoane. Înclinația artistică a fiecărui cursant este pusă în valoare prin însușirea tehnicilor de desen și pictură la orele de atelier, iar cunoștiințele teoretice sunt fundamentate prin videoproiecții și prezentări PowerPoint.
La finalizarea cursurilor se oferă diplomă de absolvire curs.
R. Anda Toma
Sursă foto: Facebook / Asociatia Culturala ART-M / Scoala de Pictură si Pian