Generațiile se petrec unele după altele, valorile autentice se încăpățânează să subziste, desprinse din personalitățile purtătorilor de lumină. Fiecare generație poartă cu ea stindardul schimbării, fiece individ din generația sa împlinește o menire: fie spre întărirea, fie spre slăbirea nevoii de afirmare a originilor. Se spune că unele generații sunt mai educate decât altele… Oare?!
Farul călăuzitor este învățătura
Examinarea asemănărilor sau a deosebirilor dintre generații are la bază comparația: funcție de termenii utilizați se relevă și rezultatul. Utilizând termeni subiectivi, rezultatul nu poate fi altminteri decât subiectiv. Drumul spre valorizarea umană a fost și este lung: ea se determină ca și aceea din economie printr-o comparație dinamică pe subiectul dat. Cum drumul spre valorizare este lung și întortocheat, el trebuie jalonat cu semnele educației, instruirii, cunoașterii, culturii, spiritualității etc. Într-un cuvânt, farul călăuzitor este învățătura. În absența jaloanelor care conduc spre valorizare, poate apărea – te miri de unde – antonimul învățăturii, adică prostia!
Învățătura începe de acasă!
Învățarea începe încă din primii ani de viață, sub forma educației. Tocmai de aceea se vorbește despre ”acei 7 ani de-acasă”, care înseamnă bazele învățăturii. Într-o a doua etapă, educația continuă parțial în cadrul învățământului primar: grădiniță și clasele I-IV. În aceste două etape ale evoluției umane se învață salutul, comportamentul în public, relațiile dintre prieteni, respectul față cei în vârstă etc. Apoi copilul învață normele sociale de bază, între care munca și responsabilitatea ocupă un loc de frunte. Asumarea acțiunilor și a faptelor se învață, la fel ca și recunoașterea greșelilor. Practic, în acest răstimp are loc o însușire temeinică (sau nu…) a diferențelor dintre bine și rău.
Care este menirea educației?
Odată această menire vine din obișnuința de a face aprecieri calitative sau comportamentale despre o persoană. Întotdeauna când ”evaluăm” un om ne gândim la buna creștere lui, la bun simț, civism etc. și abia pe urmă definim gradele de comparație: mai educat, cu mult bun simț, cu mult civism etc. Astfel de trăsături se dobândesc preponderent în familie și, parțial, în școala primară.
Cine are sarcina de a face educație?
Educarea copiilor cade în sarcina părinților, a familiei și a educatorilor din școala primară. Da, educația este o obligație juridică și socială care trebuie asumată de către fiecare familie. Asta pentru că familia este laboratorul formativ de comportamente morale și etice. Căldura și iubirea familiei sunt cele care transmit și plantează în comportamentul copilului atitudinea față de muncă și responsabilitate, etica și adevărul, cinstea și corectitudinea, binele și răul etc. Pe un piedestal pe care s-au consolidat toate aceste atribute, școlii îi revine sarcina de a clădi cunoștințe și de a transmite informații într-un format ordonat pentru ca aptitudinile și înclinațiile să se dezvolte liber. Niciodată școala nu se va putea substitui familiei!
Ce mai înseamnă învățarea?
Învățarea mai înseamnă și cunoaștere. Aceasta este legată de capacitatea de combinare a ingredientelor obținute în procesul educațional, de stabilire a legăturilor și relațiilor între ele în mod obiectiv, concordante cu realitatea și adevărul. Procesul cunoașterii este complex și solicită sinapsele neuronale în asigurarea unei anumite ordonări a informațiilor și cunoștințelor astfel încât să poată fi ușor accesate ori de câte ori este nevoie de ele. Cunoașterea dă posibilitatea emiterii judecăților de valoare pe seama acumulărilor trecute. Efectele cunoașterii constituie baza libertății de gândire. Deciziile cele mai bune le pot lua doar aceia care gândesc liber, iar un om care gândește liber va fi greu de manipulat. Acolo unde nu există învățătură, însă, prostia-și face intrarea pe ușa din față, ba mai mult: se strecoară și pe geam…
Prin ce se exprimă prostia?
Socrate, îmbogățit de înțelepciune, a spus: ”Știu doar că nu știu”. Această zicere se poate interpreta și ca o definire a prostiei printr-o negare subtilă a înțelepciunii. Andrei Pleșu a dezvoltat aspectele prostiei într-o conferință memorabilă în care zicea că prostul este acela care știe: știe tot și de toate, dacă ești atent la el te învață el ce și cum, iar dacă nu înțelegi… ești prost! Atunci când crezi că știi ceva s-ar putea să treci printr-o criză de prostie, asta spunea domnul Pleșu.
Putem limita dimensiunea prostiei?
Una dintre caracteristicile prostiei este aceea de a se întinde, a se lărgi în spațiu și timp, de a se dezvolta ca o pecingine, tot mai vârtos. În extinderea ei, prostia acaparează tot mai mult teren și, implicit, tot mai mulți oameni. Iar prostia sufocă valoarea! Vorba lui Ion Creangă: ”Recunosc că sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj!” Prostia contaminează și îmbolnăvește tot ce atinge. Trebuie să fii stăpânul unei imunități foarte puternice să nu te îmbolnăvești. Se pune întrebarea dacă prostia are un leac, dacă există un antidot capabil să o anihileze? Dacă da, acel leac ar trebui să fie ca un vaccin foarte puternic cu efect pe termen lung, iar în conținutul lui să fie niște substanțe mereu active. Dacă nu există, ca propunere pentru cercetarea științifică, vaccinul ar trebui să conțină ca ingrediente educația, știința, cultura, învățătura, cunoașterea, spiritualitatea, umanismul, respectul de sine și pentru alții, toleranța, responsabilitatea, lipsa judecăților la adresa semenilor și multe altele. Ingredientele de mai sus pot fi administrate în doze cât mai mari, cu siguranță nu au efecte secundare.
Nu există generații bune și generații rele!
Ca să ”obții” un OM este nevoie de răsădirea unui suflet! După ce ”răsadul” a fost plantat în procesul de învățământ este nevoie de multă îngrijire ca el să crească și să rodească. Pentru a deveni roditor, ”răsadul” va trebui să parcurgă un drum lung și anevoios de cel puțin 18 ani, drumul cunoașterii prin învățătură. Pe drumul devenirii, ”grădinarii” devotați, cu vocație și talent în meseria lor, vor face astfel ca răsadul să crească sănătos și să fie capabil de a da roadele mult așteptate. Fiecare grădinar își are rostul său în a face ca micul vlăstar să ajungă un pom falnic, aducător de roade. Educația are un rolul fundamental în formarea noilor generații. Nu există generații bune și generații rele! Poate unele sunt mai bine educate decât altele. Dacă ar exista diferențe între generații, ele ar fi date de ritmul schimbării. Iar schimbarea aparține, dintotdeauna, generației tinere!
conf. univ. dr. ec. Vasile Bîrle
