Granturi în valoare de 1 miliard euro pentru IMM-uri

Executivul a adoptat acte normative care prevăd acordarea de granturi în valoare de 1 miliard euro IMM-urilor, precum și implementarea Programului Național de racordare a populației și consumatorilor non-casnici la rețeaua inteligentă de distribuție în valoare tot de 1 miliard de euro – anunță Ministerul Fondurilor Europene.

Ordonanța de Urgență adoptată vineri, privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, certifică cele trei tipuri de granturi acordate IMM-urilor:
– 100 de milioane euro pentru microgranturi: IMM-uri fără niciun angajat, PFA-uri și ONG-uri cu activitate economică în domeniiile cultural-artistice și cinematografie, cabinete medicale individuale implicate în tratarea pacienților infectați cu COVID. Valoarea unui microgrant va fi de 2.000 euro și vor fi sprijiniți aproximativ 50.000 de beneficiari
– Granturi pentru capital de lucru în cuantum dr 350 milioane euro acordate IMM-uri din domenii de activitate precum: HoReCa, serviciile de transport, industria de evenimente, editurile și bibliotecile. De aceste finanțări vor beneficia aproximativ 65.000 de firme din România
– 550 milioane de euro pentru granturi de investiții: IMM din industria alimentară, energie, echipamente, servicii de îngrijire, reparații și întreținere, turism, hoteluri, confecții etc. Valoarea acestora va fi între 50.000 euro și 200.000 euro, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse pentru contractarea de finanțări.

Granturile vor fi acordate de către administratorii schemei de ajutor de stat – Ministerul Economiei, Energiei și al Mediului de Afaceri (MEEMA) în parteneriat cu Agențiile pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE) și Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Cel de-al doilea act normativ adoptat în ședința de Guvern de vineri face referire la Programul Național de racordare a populației și clienților noncasnici la sistemul inteligent de distribuție a gazelor naturale.

”Cu o alocare totală de 1 miliard de euro, programul va fi finanțat pe parcursul a două perioade de programare: aproximativ 200 milioane euro în timpul actualului Cadru Financiar Multianual (2014-2020), prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), și aproximativ 800 milioane euro în viitorul exercițiu financiar 2021-2021, prin intermediul Programului Operațional Transport. Astfel, programul va putea fi implementat până la finalul anului 2029”, precizează Ministerul Fondurilor Europene.

Vor fi finanțate proiecte care vizează:
– înființarea rețelelor de distribuție inteligentă a gazelor naturale pentru racordul locuințelor și instituțiilor publice, agenților economici precum și a altor categorii de consumatori;
– extinderea rețelelor de distribuție inteligentă a gazelor naturale pentru racordul consumatorilor;
– transformarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale existente în rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale pentru racordul.

Vor putea depune proiecte:
– unitățile administrativ teritoriale;
– parteneriate constituite din unități administrativ teritoriale cu condiția ca până la începerea etapei de operare a infrastructurii construite să se constituie în Asociații de Dezvoltare Intercomunitară.

🔎 Comunicatul integral este disponibil aici.

Sursă informații: Ministerul Fondurilor Europene. Sursă foto: Pixabay.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.