Probele scrise din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților clasei a VIII-a, sesiunea 2023, s-au încheiat. Conform Inspectoratului Școlar Județean, în Maramureș, la proba de Limba și literatura română au fost prezenți 3.513 candidați și 161 au absentat. La Matematică au fost 3.501 prezenți și 174 absenți, iar la Limba și literatura maternă s-au prezentat 147 candidați și 8 au fost absenți. Nu s-a înregistrat nicio eliminare din examen.

La nivel național, potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației, la proba de Limba și literatura română s-au prezentat 154.600 de absolvenți ai clasei a VIII-a din totalul celor înscriși, rezultând o rată de participare de 95,63%. Proba de Matematică s-a desfășurat cu participarea a 154.240 de absolvenți. Rata de prezență a fost 95,4%. Testul la Limba și literatura maternă a fost susținut de 9.443 de elevi, adică 95,8% rată de participare. La prima probă s-au înregistrat două eliminări din cauza unor tentative de fraudă, un candidat a fost eliminat de la Matematică, pentru ca la ultima probă să nu se înregistreze nicio eliminare din examen.

Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14.00, în centrele de examen și pe pagina web dedicată. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în 28 iunie (între orele 16.00 și 19.00) și 29 iunie (între 8.00 și 12.00). Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.

Sursă informații: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Ministerul Educației. Sursă foto: ISJMM

CITEȘTE ȘI:
Un elev de la Colegiul ”Dragoș Vodă”, în lotul care va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Chimie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.