Azi a început simularea examenului de Evaluare Națională pentru elevii clasei a VIII-a. În Maramureș au participat 2.772 de elevi (92,09%), informează Inspectoratul Școlar Județean.
În perioada 29-31 martie are loc simularea examenului de Evaluare Națională pentru elevii clasei a VIII-a. Astăzi s-a desfășurat prima probă scrisă din cadrul acestei simulări – proba de limba și literatura română.
”Din județul Maramureș au participat 2.772 de elevi (92,09%) și s-au înregistrat 238 de absenți. Nu au fost situații de elevi eliminați”, anunță Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. ”În baza datelor preliminare transmise de inspectoratele școlare județene, au fost prezenți 124.931 de elevi (90.54% din totalul elevilor eligibili să susțină proba)”, informează Ministerul Educației.
Dat fiind că Recea, Tăuții Măgherăuș și Coltău sunt în carantină, ”76 de elevi, înmatriculați în patru unități de învățământ (…) nu au participat la această probă. Simulările vor putea fi reprogramate în localitățile aflate în carantină după încetarea măsurii, conform unui calendar aprobat de inspectoratele școlare, dar nu mai târziu de 15 mai, iar subiectele vor fi elaborate la nivelul ISJ”, precizează Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.
Mâine, 30 martie, va avea loc simularea probei de matematică, iar în 31 martie simularea probei de limba maternă.
”Rezultatele obținute de elevi la simularea probelor scrise ale examenului de Evaluare Națională vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat acestea, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru optimizarea rezultatelor examenului din vară”, adaugă reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.
Sursă informații: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Imagine de StockSnap de la Pixabay.