13 elevi ai grupelor de biologie, gimnaziu, de la Centrul Județean de Excelență Maramureș, atât din Baia Mare, cât și din Sighetu Marmației, au participat în 29 și 30 aprilie la o excursie de studii la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.
Fabrica de Știință din Turda, „I Giardini di Zoe” de la Banpotoc, Parcul Dendrologic Simeria și Castelul Corvinilor au figurat pe agenda primei zile. Seminariilor și workshop-urilor derulate în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara le-a fost dedicată ziua a doua.
Elevii, însoțiți de profesorii Amalia Ardelean, Loredana Nela Lőrincz, Emilia Pop și Terezia Doina Konta și îndrumați de prof. univ. dr. Roxana Popescu și prof. univ. dr. Cristina Vlad Daliborca, au participat la o serie de activități cuprinse în cadrul Proiectului „Echitate, diversitate și incluziune în educația medicală”.
Au fost programate workshopurile practice „Tehnologii digitale utilizate în analiza morfologiei tisulare”, „Metode și tehnici de biologie moleculară pentru studiul acizilor nucleici” și „Studiul microscopic al celulelor epiteliale umane”. Elevilor le-au fost explicate proceduri standardizate de recoltare și arhivare a probelor biologice și au realizat lucrări practice împreună cu studenții pe tematici de biologie celulară și histologie.
Mai multe detalii, aici.
Sursă: Centrul Județean de Excelență Maramureș
CITEȘTE ȘI:
Maramureșeni premianți la Olimpiadele Naționale de Tehnologii