Despre rolul poveștilor în învățare, la Forumul MERITO Maramureș

În 7 și 8 octombrie are loc Forumul MERITO Maramureş. Rolul poveştilor în învăţare este tema abordată. ”Vă propunem activități interactive, în care să învăţăm cu sens, să ne inspirăm și să înțelegem mai bine care este rolul poveştilor în învăţare, cum le integrăm şi cum diversificăm metodele didactice specifice, indiferent de nivelul de învăţământ sau aria curriculară. Abordăm învățarea profesorilor și a elevilor din mai multe perspective, construim împreună ateliere cu sens, care să ne reconecteze şi să ne ajute să reconfigurăm procesul de predare, de învățare și de evaluare”, se arată în prezentarea forumului.

Se vor prezenta soluții practice, teorii din domeniul educațional, idei, cărți și alte resurse de inspiraţie. Pe lângă atelierele de învăţare colaborativă, de la profesori pentru profesori și elevi, pe agenda forumului figurează, printre altele, și spectacolul ”Povești”. Prezentat de Trupa Masca a Liceului Teoretic ”Emil Racoviță” din Baia Mare. În7 octombrie, de la ora 18.30, la Teatrul de Păpuși.

Participarea la forum este gratuită. Și este deschisă profesorilor din învăţământul preuniversitar din toată ţara şi studenţilor la facultăţi cu profil pedagogic. Eveniment organizat de Tatiana Cauni şi Marişca Morari, profesoare MERITO.

Proiectul MERITO este o cauză de transformare a meseriei de profesor. În sensul de a o recredibiliza, prin recunoaşterea dascălilor valoroşi, şi a o profesionaliza, prin propagarea expertizei lor în breasla de cadre didactice. Un proiect al Fundaţiei Romanian Business Leaders.

Mai multe detalii, aici.

Sursă informații și foto: Proiectul MERITO

CITEȘTE ȘI:
Din Baia Mare, la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.