Pentru poliţiştii băimăreni, Săptămâna Mare a început cu mai multe activităţi pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. O atenţie aparte le-a fost acordată vârstnicilor, cărora poliţiştii le-au împărțit declaraţii pe proprie răspundere tipizate şi măşti de protecţie. Totodată le-au reamintit că e cel mai bine pentru ei să nu părăsească locuinţele şi să apeleze la membri ai familiei pentru cumpărături.

Un caz aparte a fost cel al unui bărbat de 75 de ani, care a ieşit din casă să îşi scoată pensia şi să îşi facă niște cumpărături, iar poliţistul care l-a oprit a observat că acesta nu se simte prea bine. Bătrânul a recunoscut că e tare obosit şi nu ştie cum va ajunge acasă. Agentul de poliţie i-a oferit o mască, i-a luat cele două plase de cumpărături şi l-a ajutat să ajungă în siguranţă acasă. Un gest simplu, firesc. Care se cheamă omenie.

Sursa: IPJ Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.