Scafandrii militari au organizat ieri, în portul militar Constanţa, o ceremonie pentru a sărbători Ziua Scafandrilor Militari şi a Scafandrului Român, sărbătorită la data de 15 noiembrie, şi pentru a marca faptul că una dintre unităţile subordonate Centrului 39 Scafandri poartă, din acest an, numele unui fost cercetător subacvatic român şi cadru militar al Marinei Militare Române.
Divizionul 175 Nave Scafandri de Luptă „Comandor Constantin Scarlat” este noua denumire a structurii Forţelor Navale Române specializate în lupta prin incursiune şi împotriva dispozitivelor explozive.
S-a celebrat şi peste jumătate de secol de activitate în acest domeniu, timp în care au fost formaţi mai bine de 3.000 de scafandri militari şi civili.
Comandorul Constantin Scarlat a fost cercetător subacvatic şi a iniţiat scufundarea autonomă cu aparat autonom de respirat sub apă. A pus bazele primei unităţi de scafandri din Marina Militară Română, în anul 1967, şi a unui sector de cercetare a acestui domeniu în anul 1969. Mai mult decât atât, a întocmit şi prima hartă a reliefului submarin şi a resurselor platoului continental al Mării Negre. Între anii 1977-1979, a fost ofiţer secund pe nava de cercetări şi intervenţie cu scafandri de mare adâncime „Emil Racoviţă”, iar după anul 1980 a lucrat ca specialist scafandru la bordul navelor româneşti de pescuit oceanic din Atlantic.
O întâmplare aparte, care spune totul despre pasiunea sa, a fost pe când se afla la bordul distrugătorului „Maria”. Într-una din zile s-a oferit să încerce apa şi, după săritură, a înotat pe sub nava cu un pescaj de 3,5 metri, urcând pe scara de pisică, în bordul opus. În acest timp, colegii au dat alarma pentru că nu mai apărea. Ei nu aveau cum să ştie că, din copilărie, era antrenat să stea sub apă aproximativ trei minute, un adevărat record.
Cercetător al adâncurilor, Constantin Scarlat a adus o mare contribuţie la explorarea interdisciplinară a platformei continentale a Mării Negre, de numele său fiind legate importante descoperiri.
Sursa: Forțele Navale Române / Facebook