Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că își continuă parteneriatele avute cu universităţile de prestigiu din România, peste 50 de specialişti în fiscalitate urmând a susţine în faţa studenţilor prezentări menite să susţină integrarea optimă a tinerilor pe piaţa muncii şi a antreprenoriatului, precum şi creşterea civismului fiscal.
„Primele evenimente sunt găzduite de Universitatea Naţională de Ştiinţe şi Tehnologie Politehnica din Bucureşti şi de Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureş, unde specialiştii ANAF vor aborda subiecte precum rolul şi importanţa ANAF în societate, dezvoltarea României pe baza taxelor colectate, serviciile electronice oferite de ANAF prin intermediul cărora contribuabilii îşi pot îndeplini obligaţiile fiscale.
Unul dintre obiectivele imediate ale ANAF este cel de a promova o cultură în care conformarea fiscală voluntară să fie percepută drept o atitudine corectă, în care plata taxelor este atât o obligaţie legală, cât şi un act de responsabilitate socială.
ANAF îşi concentrează toate eforturile pentru creşterea gradului de conformare, iar studiile efectuate arată că, pe termen lung, pentru îndeplinirea acestui deziderat este necesară o educaţie fiscală timpurie şi continuă. Astfel, suntem convinşi că implicarea comună ANAF – instituţii de învăţământ superior va conduce la creşterea conformării fiscale, implicit a civismului fiscal din România”, a anunțat ANAF.
Dragoș HOJDA