De la sfârșitul lunii ianuarie, polițiștii vor acționa conform modificărilor legislative din domeniul ordinii și siguranței publice adoptate.
Astfel, dacă o persoană legitimată sau condusă la sediul poliţiei sau al altor instituţii prezintă simptome vizibile care relevă necesitatea acordării asistenţei medicale de urgenţă, în cel mai scurt timp poliţistul solicită serviciilor specializate acordarea acestei asistenţe.
De asemenea, persoana condusă la sediul poliției are următoarele drepturi:
- de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliției;
- de a fi informată cu privire la drepturile ce îi revin;
- de a formula contestație împotriva dispunerii măsurii;
- de a fi asistată de un avocat, potrivit legii, de a comunica direct cu acesta, în condiții care să asigure confidențialitatea, precum și de a nu da nicio declarație fără prezența acestuia, cu excepția comunicării datelor de identificare ori a unor informații necesare înlăturării unei stări de pericol iminent la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale a sa ori a altei persoane;
- de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane desemnate de aceasta cu privire la măsura luată;
- de a solicita informarea reprezentanților diplomatici ai statului de proveniență, în cazul cetățenilor străini;
- de a fi consultată de un medic sau, pe propria cheltuială, de medicul indicat de aceasta;
- de a comunica prin interpret sau prin intermediul unei persoane cu aptitudini de comunicare, în situația în care nu vorbește, nu înțelege limba română, nu se poate exprima sau prezintă handicap auditiv.