De la Colegiul ”Șincai” la școala din Oarța, într-un parteneriat prilejuit de Săptămâna Națională a Voluntariatului

”Învăț eu, iar apoi te învăț și pe tine” este titulatura sub care – în cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului – Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Centrul pentru Dezvoltare Durabilă ”Greentin” Baia Mare și Școala Gimnazială Oarța de Sus s-au unit într-un parteneriat.

Săptămâna Națională a Voluntariatului este un eveniment anual de celebrare a voluntariatului și de apreciere publică a voluntarilor din România, inițiat și coordonat de către Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat. Ediția de anul acesta are loc în perioada 7-13 septembrie, având tema ”Orașe și comunități durabile”.

Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Centrul pentru Dezvoltare Durabilă ”Greentin” Baia Mare și Școala Gimnazială Oarța de Sus organizează cu acest prilej activități reunite sub titulatura ”Învăț eu, iar apoi te învăț și pe tine”.

Astfel, în Parcul ”Regina Maria”, elevi din clasele a X-a și a XI-a de la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” au purtat un dialog cu Mihaela Mihalea de la Centrul pentru Dezvoltare Durabilă ”Greentin” Baia Mare. Au fost dezbătute teme precum cele 17 obiective de dezvoltare durabilă din cadrul Agendei 2030, locuire sustenabilă sau voluntariat, după cum informează Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

În urma acestui dialog, ”șincaiștii” vor deveni la rândul lor voluntari și vor proiecta – pentru colegii lor mai mici de la Oarța de Sus – o activitate pe Zoom legată de problematica discutată. ”Astfel, elevii din cele două comunități diferite – una urbană, cealaltă rurală – învață împreună pentru a deveni cetățeni informați și responsabili”, spun cei de la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Sursă informații și foto: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.