Cursele HiSky de pe Aeroportul Internațional Maramureș, suspendate temporar

În contextul noului val al pandemiei, care a impus noi restricții de călătorie ce au dus la scăderea numărului de călători, compania HiSky a decis suspendarea temporară a curselor de pe Aeroportul Internațional Maramureș – se arată într-un comunicat al aeroportului.

”Cursele Bergamo/Milano sunt suspendate în ultima săptămână din ianuarie și în prima săptămână din februarie, din cauza numărului mic de pasageri, iar cursele spre Londra vor fi reluate imediat ce compania primește autorizație de zbor în Marea Britanie. Precizăm că obligația de a obține autorizația de zbor revine exclusiv companiei aeriene HiSky.

În această perioadă a anului, toate companiile aeriene suspendă sau anulează zeci de  rute aeriene, situație care afectează toate aeroporturile din țară. Aeroportul Internațional Maramureș este în contact permanent cu reprezentanții HiSky pentru a lua cele mai bune decizii privind respectarea contractului de finanțare și accesul pasagerilor la servicii aeriene. În funcție de evoluția pandemiei, există posibilitatea ca operatorul să mai anunțe suspendări temporare ale zborurilor, dar trebuie menționat că vor fi respectate toate obligațiile prevăzute în contractul de finanțare” – se mai arată în comunicat.

Sursă informații: Aeroportul Internațional Maramureș. Sursa foto: HiSky

Citește și: 8,5 milioane de lei pentru aeroport

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.