Pe 25 mai, Academia Națională de Fotbal (ANF) organizează în premieră un atelier dedicat părinților tinerilor sportivi, despre cum arată implicarea optimă a acestora în viața copiilor care practică fotbalul.

Atelierul este dedicat părinților implicați, care vor să aibă o contribuție pozitivă în viața sportivului. Mai mult decât vârsta copilului, importantă este perioada de când practică fotbalul; astfel, atelierul va fi util mai ales pentru părinții ai căror copii joacă fotbal de peste cinci ani. Înscrierile sunt deschise până luni, 22 mai.

Printre temele abordate vor fi cele despre sarcinile unui părinte al cărui copil practică fotbalul, consecințele pozitive pentru fotbaliști atunci când implicarea este optimă, evoluția implicării părinților în funcție de vârsta sportivului și impactul practicării fotbalului asupra vieții de familie.

Cursul este construit de către Andrada Vincze, specialist în psihologie sportivă aplicată (acreditare oferită de Federația Europeană de Psihologie Sportivă) și doctorand al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea București. O categorie importantă persoane cu care lucrează sunt sportivii de performanță de toate vârstele, inclusiv sportivi din loturile olimpice sau din primele ligi din întreaga Europă. Între 2017 și 2018 a fost psihologul Echipei Naționale de Fotbal U21 a României.

Costul acestui curs este de 150 de lei, iar numărul de participanți limitat la 30. Aplicațiile vor fi selectate în baza răspunsurilor din formularul de înscriere.

Sursă informații și foto: FRF

CITEȘTE ȘI: Olimpiada Sportului Școlar – handbal | Fetele de la Colegiul ,,Anghel…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.