„Curăţenia aerului pe care îl respirăm e şi o problemă de cultură”

Duminică, 24 mai, la ora 23.00, Cătălin Ştefănescu lansează la TVR 1 un nou sezon al emisiunii ”Garantat 100%”. O întâlnire cu Cristian Lascu, cercetător ştiinţific, fost redactor-şef al ediţiei româneşti a revistei ”National Geographic”, speolog legendar, descoperitorul faimoasei peşteri de la Movile, şi cu Dan Bărbulescu, directorul executiv al Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti.

În ediţia din 24 mai, Cătălin Ştefănescu stă de vorbă cu invitaţii lui despre calitatea aerului pe care îl respirăm în oraşele României, despre protejarea mediului înconjurător, dar şi despre frumuseţea şi valoarea Parcului Natural Văcăreşti, o adevărată minune a naturii, care se găseşte în capitala României.

Pe 14 mai anul acesta România a primit o nouă avertizare din partea Comisei Europene în legătură cu nivelul de poluare a aerului în câteva oraşe mari din ţară şi cu lipsa de măsuri în ceea ce priveşte depozitele de deşeuri ilegale. În documentul trimis, Comisia Europeană solicită României să îşi protejeze populaţia împotriva poluării aerului.

„Discutăm cu invitaţii noştri despre o problemă ce poate fi rezumată în câteva cuvinte, care am dori să ajungă la toţi telespectatorii televiziunii publice şi la fiecare concetăţean: curăţenia aerului pe care îl respirăm e şi o problemă de cultură”, susţine moderatorul şi realizatorul Cătălin Ştefănescu.

De-a lungul celor 20 de ani, emisiunea „Garantat 100%” a oferit întâlniri memorabile cu mari personalităţi ale României şi ale lumii, de la actori şi muzicieni celebri la scriitori de talie mondială, oameni de cultură sau ştiinţă, militanţi ai societăţii civile, sportivi de anvergură. La „Garantat 100%”, printre interlocutorii lui Cătălin Ştefănescu s-au numărat Ethan Hawke, Robert Wilson, Armand Assante, Amos Oz, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Marcel Iureş, Gică Hagi, Simona Halep, Cristina Neagu etc.

Sursa: TVR

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.