Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimarea valorilor termice și a precipitațiilor pentru intervalul 29 noiembrie – 12 decembrie. În Maramureș se anunță o medie a maximelor care urcă până la 9 grade. Și una a minimelor care coboară până la -3.

Valorile termice vor fi în scădere accentuată la începutul intervalului. Astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de 2 grade. Cea a minimelor de -2 grade. Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 și 2 decembrie. Treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 9 grade. Media minimelor spre 3 grade. Temperaturile vor scădea din nou între 3 și 5 decembrie. Se va ajunge astfel la medii ale maximelor termice de 2-3 grade și ale minimelor în jurul a -3 grade.

Cea de-a două săptamână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal. Cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a 3 grade. O medie a minimelor cuprinsă între -3 și -1 grad.

Vor cădea precipitații moderate cantitativ, la început predominant sub formă de ploaie, apoi ploaie, lapoviță și ninsoare în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie. Predominant sub formă de lapoviță și ninsoare, temporar, din 2 decembrie și până la sfârșitul celor două săptămâni.

Sursă informații: Administrația Națională de Meteorologie. Foto (c) eZiarultău

 

DESCOPERĂ ȘI:
Geometrii de toamnă | galerie foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.