Cum stăm cu drumurile și cu vremea azi în Maramureș

Carosabilul sectoarelor de drumuri naționale are depus un strat de zăpadă frământată pe DN18, Dealul Hera, între km 84 și km 94, cu grosimea de până la 1 cm; în Pasul Prislop între km 120 și km 150, măsoară până la 1 cm; iar între km 156 și km 180 grosimea măsoară între 1 și 2 cm. Celelalte sectoare de drumuri naționale au carosabilul curat și umed, respectiv curat și parțial umed în zona de șes.

S-a acționat cu 30 autoutilaje și s-au răspândit 255,5 tone de material antiderapant pe DN1C, centura de ocolire a municipiului Baia Mare, DN18, DN19, DN17C, DN18B.

Drumurile județene au carosabilul curat și umed. S-a acționat cu 21 utilaje și s-au împrăștiat 452 tone de material antiderapant.

Cerul este acoperit, vizibilitatea în trafic este bună, vântul suflă liniștit, cu intensificări temporare pe creste. Ninge la Borșa. Ninge slab la Sighetu Marmației, Petrova și Târgu Lăpuș.

Stratul de zăpadă măsoară până la 11 cm în Baia Borșa, 7 cm pe Valea Vaserului, 6 cm la Moisei, Strâmtura și Leordina, 5 cm în Pasul Gutâi, 4 cm la Luhei și Vf Iezer, 3 cm în Poiana Borșa, Sighetu Marmației, Ocna Șugatag și Cavnic, 2 cm la Băiuț, Firiza, Blidari, Suciu de Sus, Groșii Țibleșului, Coroieni, Valea Vișeului.

Vremea va fi azi ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Pe arii relativ extinse la munte va ninge, iar local în rest vor cădea precipitații predominant sub formă de ninsoare. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare, iar pe crestele montane va viscoli sau spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 4 grade, iar cele minime între -3 și 0 grade.

Sursă informații: Instituția Prefectului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.