Cum stăm cu drumurile și cu vremea azi în Maramureș

Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă. Carosabilul este curat și umed pe toate sectoarele de drumuri publice. Plouă în județ. Vizibilitatea în trafic este bună. Se semnalează vânt cu viteze de 20 -30 km/h în Pasul Prislop.

Strat de zăpadă se găsește în zona montană înaltă și măsoară până la 29 cm la Vf. Iezer, 11 cm la Băiuț și 3 cm la Cavnic.

Vremea va fi astăzi caldă în Maramureș. Cerul va prezenta înnorări temporare, mai accentuate în cursul zilei. Pe arii extinse se vor semnala ploi cu caracter de aversă, mai ales ziua, când – pentru perioade scurte de timp – vor fi posibile descărcări electrice, vijelii și grindină. În zona montană înaltă vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Izolat, cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp.

Vântul va avea intensificări susținute cu viteze în general între 60-80 km/h, la munte cu viteze de 70-80 km/h, iar în zona montană înaltă vor fi rafale de peste 90-100 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 13 grade, iar cele minime între 1 grad și 5 grade.

Sursă informații: Instituția Prefectului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.