Cum stăm azi cu vremea și cu drumurile în Maramureș

Cerul este acoperit, vântul prezintă intensificări temporare în zona de munte. Vizibilitatea în trafic este bună.

Stratul de zăpadă măsoară până la 42 cm la stația meteo Iezer.

Carosabilul sectoarelor de drumuri publice din județ este curat și uscat. În zona de munte sunt sectoare de drum care au carosabilul curat și parțial umed. Angajații secției de Drumuri Naționale au acționat cu două utilaje și au răspândit trei tone de material antiderapant pe DN18 și DN17C.

Vremea se răcește astăzi în județ față de zilele precedente. Temperaturile vor avea valori maxime cuprinse între 4 și 8 grade, iar cele minime între -2 grade și 0 grade. Trecător va ploua. În zona de munte precipitațiile vor fi mixte, sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la peste 1.500 de metri altitudine vor predomina ninsorile. Vântul va sufla cu viteze de 45-55 km/oră în zona de munte.

Sursa: Instituția Prefectului Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.