Cerul este acoperit, ninge slab în Maramureș. Vântul prezintă intensificări temporare pe creste. Vizibilitatea în trafic este bună.

Stratul de zăpadă măsoară 60 cm la stația meteo Iezer, 27 cm la Cavnic, 13 cm la Băiuț, 12 cm în Pasul Gutâi, 11 cm la Firiza, 9 cm în Baia Mare și la Sighetu Marmației, 7 cm la Ocna Șugatag, 4 cm la Târgu Lăpuș.

Carosabilul sectoarelor de drumuri naționale din zonele de șes și deal este curat și umed, iar cele din zona de munte au pe partea carosabilă un strat de zăpadă frământată cu grosimea de până la 1 cm. Angajații secției de Drumuri Naționale au intervenit cu 23 de utilaje și au răspândit 336 tone de material antiderapant, respectiv două tone clorură de calciu pe DN18, DN17C și DN18B. Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă.

Vremea va fi rece, îndeosebi noaptea și dimineața. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 4 grade, iar cele minime, în scădere față de noaptea precedentă, între -10 și -8 grade.

Cerul va fi variabil, temporar noros în prima parte a zilei, când izolat la munte mai sunt posibile ninsori slabe. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări la munte, spulberând zăpada. Izolat vor fi condiții de ceață.

Sursa: Instituția Prefectului Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.