Cum stăm azi cu drumurile și cu vremea în Maramureș

Vremea se menține în Maramureș și azi deosebit de caldă pentru această perioadă din an.

Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare, cu viteze la rafală în general de 45-50 km/h, pe crestele montane cu viteze de peste 60-70 km/h.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 și 14 grade, iar cele minime în general între -1 și 5 grade.

Carosabilul sectoarelor de drumuri publice este curat și uscat. În zona de munte sunt tronsoane de drum care au carosabilul parțial umed.

Angajații secției de Drumuri Naționale au intervenit cu două utilaje și au împrăștiat 15 tone de material antiderapant pe DN18, în Pasul Gutâi și Pasul Prislop.

Sursă informații: Instituția Prefectului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.