Cum e cu procedura de testare privind coronavirusul

Un inconvenient care menține România în rândul statelor care înregistrează rate relativ scăzute de testare în ceea ce privește infectarea cu coronavirus ține de procedura de acreditare a laboratoarelor de biologie moleculară – se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Maramureș. Este vorba de două acreditări diferite pe care trebuie să le obțină centrele de testare COVID-19, și anume acreditarea din partea Direcției de Sănătate Publică pentru funcționarea laboratorului – care presupune modificarea structurii efective a spitalului -, iar apoi acreditarea din partea grupului tehnic de la București pentru funcționarea aparatului Real Time PCR.

Cu toate că procedura acreditării laboratorului de biologie moleculară care funcționează la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare a fost una dificilă, Maramureșul a fost unul dintre primele județe care a reușit să obțină acreditarea, se mai arată în comunicat. De aproximativ două săptămâni, aparatul din Baia Mare efectuează teste. S-a început cu câteva zeci de teste zilnice, ajungându-se acum la aproximativ 100 pe zi. La nivel național există un număr semnificativ de laboratoare și aparate Real Time PCR care sunt deja achiziționate și montate, însă care nu funcționează deoarece nu au obținut încă acreditarea.

În ceea ce privește procedura de testare efectivă, fiind supusă regulilor naționale, ea nu este simplă. Orice testare se face în urma transmiterii unui cod de pacient, din partea unui organism care funcționează la nivel național. În fiecare zi, printr-un program secretizat, în urma unor coduri transmise de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, la fiecare laborator din țară ajung probe, precum și codurile eferente fiecărui test.

Presupunând că laboratorul din Baia Mare, fiind la început, poate să proceseze 100 de teste pe zi, iar din partea Direcției de Sănătate Publică sau a celor de la București se primesc 80 de comenzi, rămâne o capacitate de aproximativ 20 de teste pe zi care ar putea fi procesate în acest laborator. În cazuri excepționale se pot face programări la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare pentru testarea contra cost a persoanelor care prezintă risc de infecție. Pe acest model, adică în funcție de disponibilitatea zilnică a testărilor, rezultată în urma comenzilor primite la nivel național, și odată cu creșterea graduală a capacității de testare a laboratorului prin achiziționare de teste de laborator automate, această procedură de testare va putea fi extinsă. De asemenea, odată cu punerea în funcțiune a laboratoarelor de la Vișeu de Sus și Sighetu Marmației, capacitatea de testare în Maramureș va crește considerabil – relevă conducerea Consiliului Județean.

Potrivit aceleiași surse, o altă problemă care încetinește creșterea capacității de testare ține de kiturile de testare. Efectuarea unui singur test presupune utilizarea a două kituri, respectiv kitul de extracție și kitul efectiv de testare. Pentru a se asigura rapiditatea, este necesară utilizarea kiturilor automate de extracție, în detrimentul celor manuale, iar acestea se găsesc cu dificultate pe piață. Pe lângă atuul rapidității, testele automate expun mai puțin personalul la riscul de contaminare.

Sursa: Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.