Până mâine, la ora 23.00, Administrația Națională de Meteorologie anunță – inclusiv în județul Maramureș – cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Până în 25 august, la ora 23.00, în sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe spații mici grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 40-50 l/mp.
Fenomene asociate instabilității atmosferice vor fi pe arii mai restrânse și în restul teritoriului.
De azi, de la ora 12.00 și până la ora 23.00, e cod portocaliu în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30-40 l/mp și, pe arii restrânse, 50-70 l/mp.
Sursă informații și foto: Administrația Națională de Meteorologie