”Lansăm Clubul Meseriilor Rurale în Baia Mare”, anunță Fundația Noi Orizonturi. Se întâmplă vineri, 8 octombrie, începând cu ora 16.00, la casa de lut a familiei Hochia (str. Lacului nr. 8A, Firiza).
”Începând cu anul școlar 2021/2022, programele noastre, care împuternicesc tinerii din mediul rural să conducă și să producă schimbări pozitive în comunitățile lor, vin sub același acoperiș. GreenIMPACT; VIAȚA la țară; Edulab pentru ecoturism; Plante, Oameni și Povești Vindecătoare; Vânătoare de Comori, plus alte noutăți, se regăsesc acum sub umbrela Clubul Meseriilor Rurale”, informează reprezentanții Fundației Noi Orizonturi.
Clubul Meseriilor Rurale este derulat cu sprijinul Ministerului Educației Naționale și al Institutului Național al Patrimoniului și Departamentului de Dezvoltare Durabilă. ”Ne-am unit forțele cu Montana State University și 4-H SUA și cu sprijinul strategic al Romanian American Foundation și Lidl România putem oferi acest program tuturor elevilor care provin din mediul rural”, precizează sursa citată.
”Ne vedem în Baia Mare vineri, 8 octombrie, la ora 16:00, să povestim mai multe despre Clubul Meseriilor Rurale și rolul îndrumătorului – meseriaș, fie că ești profesor, educator, bibliotecar, asistent social, ONG-ist, specialist local sau adult care își dorește să lucreze cu copii”, lansează invitația reprezentanții fundației.
Pentru confirmarea participării sau pentru orice informații suplimentare este disponibil email-ul ale_giurgiu@noi-orizonturi.ro.
Pagina evenimentului poate fi vizitată aici.
Sursă informații și foto: Fundația Noi Orizonturi