Cu prilejul celebrării în 29 aprilie a Zilei Veteranilor de Război, Ministerul Apărării Naţionale, Asociaţia ”Alături de eroi” şi reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile derulează campania ”Alături de veterani”.

”Alături de veterani” îşi propune ”comemorarea eroilor căzuţi în cele două conflagraţii mondiale la care România a luat parte, cinstirea memoriei veteranilor de război care au participat la luptele din cel de-al Doilea Război Mondial, rememorarea faptelor lor de vitejie şi aducerea unui pios omagiu celor care s-au jertfit pentru patrie şi popor”, precizează lt. col. Marius Mihai în prezentarea campaniei.

Azi a fost demarată campania ”Alături de veterani” prin lansarea site-ului https://veteraniiromaniei.mapn.ro, dedicat veteranilor de război din cel de-al Doilea Război Mondial. Va reuni povești de viaţă, informaţii cu privire la evenimentele dedicate acestora, precum şi mărturii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Începând de mâine și până în 29 aprilie, reprezentanţi din structurile de comandă aparţinând Centrului Militar Judeţean Maramureş şi Batalionului 612 Artilerie Antitanc Maramureş vor distribui pachete cadou veteranilor de război de pe raza judeţului Maramureş.

De asemenea, în 29 aprilie, începând cu ora 11.00, veteranii de război maramureşeni vor fi omagiaţi la Monumentul Ostaşului Român cu prilejul Zilei Veteranilor de Război.

Sursă informații și foto: Centrul Militar Judeţean Maramureş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.