Un centru local de căutare – salvare cu drone și analiză date folosind inteligența artificială a fost azi lansat în Maramureș și va fi disponibil 24/7, anunță Salvamont România.
”În baza unui set de fotograme capturate cu drone, programul face detecția automată a oamenilor”
Salvamont Maramureș și Consiliul Județean Maramureș, alături de Salvamont România, împreună cu partenerul de tehnologie Vodafone România, au inaugurat azi, pe faleza Lacului Mogoșa, Centrul local de analiză date. Dotat cu soluția de detecție automată a persoanelor dispărute.
Programul software inovator, #SARUAV, bazat pe inteligență artificială, vine în sprijinul echipelor de salvare pentru căutarea și găsirea persoanelor dispărute. ”În baza unui set de fotograme capturate cu drone, programul face detecția automată a oamenilor, folosind anumite indicii, precum elemente de îmbrăcăminte, piese de echipament sau diferite obiecte, pentru indicarea locațiilor precise unde se poate interveni”, explică reprezentanții Salvamont România.
Conform sursei citate, programul poate procesa 100 de fotograme în aproximativ 2 minute, indicând operatorului indiciile asociate cu coordonatele GPS exacte ale locației.
Drone de ultimă generație dedicate pentru misiuni complexe de căutare – salvare
De asemenea, în acest proiect, Salvamont Maramureș operează trei drone de ultimă generație dedicate pentru misiuni complexe de căutare – salvare folosind sisteme avansate de fotogrametrie, termoviziune, zbor automat, urmărire relief, timp de zbor prelungit, camere foto-video multiple, cartografiere pentru hărți 3D și capturare date pentru analiză automată folosind inteligența artificială. ”Dronele sunt dotate cu senzori anticoliziune 360*, zoom puternic de până la 56x, zbor îndelungat de până la 45 minute cu un singur acumulator, set suplimentar de încă trei acumulatori pentru a face față celor mai grele misiuni în munți”, informează Salvamont România.
Centrul local de analiză și intervenție cu drone din Maramureș va fi disponibil 24/7 cu ajutorul a trei piloți de drone instruiți din rândul salvatorilor montani și dispeceri pregătiți ca operatori sistem inteligent cu detecție automată.
Acum un an se înființa la Târgu Jiu Centrul național de analize de date. Este poate cel mai important proiect pilot care și-a propus susținerea tehnică la un alt nivel al operațiunilor de căutare salvare. Centrul din Maramureș, operațional de azi, este primul centru local de analiză a datelor.
Sursă informații și foto: Salvamont România
CITEȘTE ȘI:
Dotări pentru Salvamont Maramureș | galerie foto