Ministerul Sănătății, cu sprijinul Institutului Național de Sănătate Publică și al direcțiilor de sănătate publică, desfășoară pe parcursul lunii noiembrie campania „Ce, cât și cum mănâncă un copil isteţ!”.
”Prin acțiunile care le vom derula în cadrul acestei campanii urmărim informarea și educarea copiilor, părinților și cadrelor didactice privind principiile unei alimentații sănătoase la vârsta școlară. De asemenea, campania vizează creșterea conștientizării problematicii obezității infantile și informarea părinților despre beneficiile unei alimentații sănătoase care să prevină obezitatea în rândul copiilor și complicațiile acesteia pentru viitorii adulți”, se arată în comunicatul Institutului Național de Sănătate Publică.
Obezitatea este nu doar un factor de risc pentru mai multe tipuri de afecțiuni, este o boală cronică recunoscută ca atare de Organizația Mondială a Sănătății. Ultima rundă a studiului „Evaluarea stării de nutriţie a copiilor din ciclul primar (6-10 ani)” derulat la nivel european între 2018 și 2020 a evidențiat că ”fiecare al treilea copil cu vârsta cuprinsă între 7 și 9 ani trăiește cu supraponderalitate sau obezitate”.
”O alimentație bogată în legume și fructe, consum de cereale integrale, înlocuirea prăjiturilor cu fructe, consumul de apă, nu de alte băuturi îndulcite, limitarea consumului de sare la cel mult jumătate de linguriță pe zi, încurajarea copilului să facă mișcare cel puțin 60 de minute în fiecare zi, toate sunt măsuri de intervenție aflate la îndemâna părinților pentru a preveni problemele de supraponderalitate și obezitate”, menționează reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică.
Sursă informații și foto: Institutul Național de Sănătate Publică
CITEȘTE ȘI:
Până în 15 decembrie, te poți alătura campaniei ”Încalță un copil”