Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare vine în sprijinul pacienților și aparținătorilor prin suplimentarea programului destinat predării pachetelor. Astfel, aparținătorii pot aduce pachete pentru bolnavii internați zilnic între orele 10.00-11.00 și 15.00-16.00. Pachetele se predau, în aceste intervale orare, reprezentanților serviciului de pază, la intrarea principală în spital.
Aparținătorii sunt rugați să atașeze pachetului un bilet care să conțină datele de identificare a pacientului (nume, prenume, secție/etaj și salonul în care este internat). Măsura privind interzicerea vizitelor pe secțiile spitalului se menține.
Sursa: Spitalul Județean de Urgență Baia Mare