Spitalul Municipal Sighetu Marmației, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș, continuă campaniile de donare de sânge. În 24 octombrie, de la ora 9:00, la demisolul ambulatoriului integrat din cadrul spitalului se va desfășura campania lunară de donare.

Pentru a putea deveni donator de sânge trebuie îndeplinite următoarele condiții:

  • să fii cetățean român cu domiciliul în Romania sau cetățean al Uniunii Europene cu reședinta în România;
  • să ai între 18 și 60 de ani;
  • să ai greutatea cuprinsă între 50-100 kg femeile și 60-120 kg bărbații;
  • tensiunea arterială sistolică să fie între 10 și 18 mmH;
  • să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele luni;
  • femeile să nu fie însarcinate, în perioada de lăuzie (un an și jumătate după naștere) sau în perioada menstruală (± 5 zile);
  • să nu fi consumat băuturi alcoolice cu cel puțin 72 de ore înaintea donării;
  • să nu ai/să nu fi avut urmatoarele afecțiuni: cardiovasculare, ale sistemului nervos central, tendință patologică la sângerare, afecțiuni ale tractului gastrointestinal, afecțiuni ale tractului genitourinar, hematologice, renale, metabolice și endocrine, ale sistemului respirator, dermatologice, reumatologice şi imunologice, alergii, intervenții chirurigicale, boli profesionale, infecțioase și parazitare, afecțiuni maligne și encefalopatie spongiformă transmisibilă;
  • oricine este considerat eligibil pentru a dona sânge și nu a donat în ultimele două luni.

Sursă informații: Spitalul Municipal Sighet. Sursa foto: Pixabay

CITEȘTE ȘI: Donații de la o familie olandeză pentru Spitalul Municipal Sighet

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.