Poliţia Română, prin Direcţia Siguranţa Şcolară, structura specializată în creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi cadrelor didactice în unităţile de învăţământ preuniversitar, derulează o campanie pentru prevenirea cyberbullying-ului, de conştientizarea de către copii a riscurilor, vulnerabilităţilor şi consecinţelor în ceea ce priveşte violarea vieţii private.

Campania se derulează la nivel naţional, până în 31 august, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, în unităţile de cazare în care sunt organizate tabere şi excursii, precum şi la evenimente culturale și sportive, la spectacole sau alte activităţi în aer liber.

În cadrul campaniei, sunt organizate activităţi interactive, fiind abordate tematici cu privire la formele de cyberbullying, dar şi modalitatea în care acest fenomen poate fi prevenit.

La finalizarea activităţii, pentru conturarea unei imagini de ansamblu asupra fenomenului de cyberbullying, fiecare elev completează un chestionar de feedback. Aplicarea chestionarului în rândul copiilor  îşi propune să măsoare gradul de siguranţă resimţit de aceștia în spaţiul online, să estimeze incidenţa formelor de cyberbullying cu care se confruntă, să aprecieze dacă cele prezentate au fost înţelese şi să evalueze activitatea derulată de poliţişti în unităţile de învăţământ.

Sursă informații: Poliția Română. Sursa foto: Pixabay

CITEȘTE ȘI: Vacanță în Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.