”O oglindă fidelă a situației economice a anului 2023, în județul Maramureș. Sunt reflectați indicatori care evidențiază o redresare economică fragilă dar aflată într-o evoluție favorabilă chiar și în fața vulnerabilităților generate de războiul din Ucraina ce durează deja de mai bine de 1.000 de zile, respectiv a creșterii costului vieții în România”, așa descriu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Maramureș ediția 2024 a breviarului ”Repere economice maramureșene”.
Toți indicatorii economici prezentați în lucrare reprezintă un instrument util în valorificarea oportunităților de atragere a investițiilor directe în Maramureș, respectiv în fundamentarea și elaborarea unor decizii pentru administrația publică locală și județeană în sectorul investițional dar și în privința altor proiecte care pot genera dezvoltare economică pe plan local.
”Sondajul economic Eurochambres 2025 (EES2025), bazat pe informații de la 42.000 de întreprinderi din 27 de țări, dezvăluie faptul că antreprenorii europeni se pregătesc pentru un alt an provocator. Costurile ridicate ale forței de muncă, lipsa forței de muncă specializate și povara datorată numeroaselor reglementări sunt menționate ca principalele amenințări la adresa avantajului competitiv deja fragil al Europei”, atenționează reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Maramureș.
Volumul ”Repere economice maramureșene” ajunge, potrivit sursei citate, să fie difuzat în întreaga lume – din Republica Moldova până în Statele Unite ale Americii -, fiind înmânat partenerilor externi în misiuni economice ori în alte acțiuni dedicate mediului de afaceri. Și prezenta ediție beneficiază de un tiraj tipărit dar va fi difuzată online și pe mai departe în rândul partenerilor externi ai Camerei de Comerț și Industrie Maramureș.
Lucrarea poate fi consultată sau achiziționată de la Camera de Comerț și Industrie Maramureș.