Vine, curând, vacanța mare, iar acum, odată cu relaxarea restricțiilor în contextul pandemic, planificările taberelor de vară sunt în ultima etapă.
”CFR Călători vine în întâmpinarea instituțiilor de învățământ și organizatorilor de tabere oferind posibilitatea transportului – o componentă foarte importantă și costisitoare a oricărei tabere pe lângă masă și cazare. Acest aspect poate fi ușor rezolvat dacă alegeți deplasarea cu trenul ca alternativă sigură şi plăcută la transportul rutier. Astfel costul taberei va fi mult redus având în vedere facilităţile pe calea ferată de care elevii beneficiază. Mersul cu trenul îi scapă pe părinți de cheltuielile inutile și le eficientizează bugetele. Călătoria copiilor va decurge în maximă siguranţă, va fi mai destinsă, întrucât trenul spre deosebire de alte mijloace de transport dispune de un spațiu generos ce conferă libertate de mișcare și condiții optime de confort”, se arată într-un comunicat al companiei feroviare.
Rezervarea biletelor de tren de către reprezentanții instituțiilor de învățământ sau organizatorii taberelor se poate face printr-o cerere cu o anticipație de maxim 60 de zile într-o stație de cale ferată sau agenție de voiaj CFR Călători. Ulterior, biletele pentru grupurile de elevi se pot emite cu 20 de zile înainte de călătorie la casa de bilete din stația sau agenția de voiaj CFR Călători la care s-a făcut cererea de rezervare, în baza prezentării carnetelor școlare vizate de unitatea de învățământ pentru anul școlar în curs și completate pe prima filă cu codul numeric personal al elevului.
Purtarea măștii de protecție în trenuri este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.
Sursă informații și foto mic: CFR Călători