Vineri, 24 mai, orele 16.00-18.00, Sala de conferințe din cadrul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare va fi locul de întâlnire a unor mici actori care vor să devină într-o zi nume de referință în teatrul românesc. Sub îndrumarea actorului Alex Macavei, de la Teatrul Municipal Baia Mare, Asociația ASSOC a constituit o trupă interculturală de teatru în cadrul proiectului DIALOG, finanțat prin programul Efectiv Civic.
Oficialii Bibliotecii Județene amintite spun că trupa este formată din 10 copii și tineri români, maghiari, ucraineni. Aceștia, în următoarele 3 luni, se vor întâlni săptămânal la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu”, în scopul pregătirii unei reprezentații de teatru pentru publicul larg, cu tema dialogului intercultural. Proiectul este dezvoltat cu sprijinul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, în parteneriat cu Romanian-American Foundation, iar activitatea teatrală are scopul de a promova dialogul intercultural în beneficiul copiilor și tinerilor cu vârste între 7-20 de ani din diferite medii culturale din Baia Mare.
Tot vineri, dar de la ora 17.00, în Salonul Artelor va avea loc lansarea volumului de poezii „Neprețuite”, autoare Olimpia Ghețe, apărut la Editura Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2024. Va prezenta bibliotecar Mariana Chiș și alți prieteni ai poeziei.
Dragoș HOJDA