În Maramureș, procentul total de promovabilitate după soluționarea contestațiilor este de 73,70%, informează Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. La nivelul țării, procentul este de 75,2%.

75,2% – rata de promovare după soluționarea contestațiilor

Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2022) au fost afișate astăzi, 1 iulie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat.

Au fost depuse 49.115 contestații. Număr ce marchează o scădere în comparație cu anul trecut (55.980). După evaluarea lucrărilor contestate, au fost modificate notele pentru 46.363 de lucrări. Dintre acestea, 86,27% s-au modificat cu maximum 1 punct, iar 8,13% s-au modificat cu mai mult de 1 punct.

”După soluționarea contestațiilor, numărul candidaților promovați este de 91.332, cu 2.741 de candidați mai mult decât anul trecut, deși numărul celor înscriși a fost inferior (7.211 candidați în minus, comparativ cu 2021). Rata cumulată de promovare (toate promoțiile) este 75,2%, superioară cu 1,9%, în raport cu rezultatele inițiale (73,3%) și cu 5,4% față de prima sesiune a anului trecut (69,8% – rată de succes în anul 2021)”, informează reprezentanții Ministerului Educației. Aceeași sursă precizează că aceasta este ”cea mai mare rată de promovare din ultimii 13 ani (după contestații)”.

Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 222 de la 162 (înainte de contestații).

Cinci medii de 10 în Maramureș

În Maramureș, procentul de promovabilitate după soluționarea contestațiilor este de 73,70%, informează Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Cinci medii de 10 s-au înregistrat în județ. Patru la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” din Baia Mare și una la Liceul Teoretic ”Petru Rareș” din Târgu Lăpuș. Cele mai multe note de 10 (20) s-au înregistrat la Limba și literatura română.

A doua sesiune de examen din acest an se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie, fiind precedată de etapa de înscriere (18-25 iulie).

Mai multe detalii, aici.

Sursă informații: Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Sursă foto statistici: Ministerul Educației.

CITEȘTE ȘI:
Bacalaureat | Trei medii de 10 în Maramureș înainte de contestații

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.