Bacalaureat 2024 | 78 de candidați au susținut azi în Maramureș ultima probă scrisă

Probele scrise din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2024) s-au încheiat astăzi, 5 iulie, cu testarea cunoștințelor de limba și literatura maternă. ”Proba a fost susținută, în județul Maramureș, de 78 de candidați din totalul celor 80 de candidați înscriși. Nu s-au prezentat 2 candidați. Nu s-au înregistrat eliminări”, informează Inspectoratul Școlar Județean.

”La nivel național, proba a fost susținută de 6.155 de candidați din totalul celor 6.198 de candidați înscriși (toate promoțiile), rezultând o rată de participare de 99,3%. Nu s-au prezentat 43 de candidați. Nu s-au înregistrat eliminări”, precizează Ministerul Educației.

Afișarea primelor rezultate (în centrele de examen și online) va avea loc luni, 8 iulie (până la ora 12.00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12.00 – 18.00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen și online).

Reamintim că pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):
– susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
– susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
– obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

Imagine de la Pixabay

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.