Autospeciale noi pentru Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a primit în această săptămână ultimul lot de autospeciale, astfel încât, pe parcursul acestui an, instituţia a fost dotată cu 116 astfel de autovehicule. Acestea fac parte din programul de reînnoire al parcului auto al Poliţiei Române din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

”Autospecialele care au intrat în dotarea structurilor operative vor fi folosite în activităţi zilnice şi vor contribui în mare măsură la creşterea mobilităţii poliţiştilor, transportul efectivelor de poliţie, făcându-se mai rapid, în condiţii de siguranţă, în întreaga zonă de competenţă teritorială”, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş (IPJMM).

59 Dacia Logan, 56 Dacia Duster şi un Mercedes Benz Vito Tourer au intrat în dotarea IPJMM. ”Acestea au dotări specifice muncii operative, sunt inscripţionate, au rampe de semnalizare acustice şi optice, imaginea acestora fiind schimbată printr-o nouă colantare”, precizează aceeași sursă.

Autospecialele au fost distribuite Serviciului Rutier, Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului de Ordine Publică, Poliţia Transporturi Feroviare, structuri asigurate logistic, Poliţii orăşeneşti şi la Secţii de Poliţie Rurală.

Sursă informații și foto: Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.