Asociația Pirita Children derulează o campanie pentru a rupe un cerc vicios

Sursă foto: Facebook / Asociatia Pirita Children

Prin campania „Fiecare copil în comunității. Niciun copil, pe margine”, Asociația Pirita Children își propune să strângă suma de 4000 de euro, astfel încât cei patru copii ai familiei Lăcătuș să trăiască în casa lor.

„Părinții lor s-au născut și au trăit o viață grea în Pirita – o comunitate informală de la marginea orașului Baia Mare. Ei își doresc o viață mai bună pentru copiii lor și au reușit să plătească 11.000 de euro deja, pentru a cumpăra o casă cu teren într-un sat. Au nevoie de ajutor pentru a achita ultima tranșă de 4000 de euro la finalul lunii decembrie.

Dacă vor reuși, vor fi prima familie din cele aproape 80 din Pirita care rupe cercul vicios al sărăciei și marginalizării și vor oferi generațiilor viitoare un start incomparabil mai bun în viață”, informează reprezentanții asociației.

Copiii merg deja la grădiniță și școală în satul unde s-au mutat, iar părinții lucrează cu ziua. „Am decis să ne implicăm in strângerea acestei sume de bani, pentru că această familie a demonstrat multă responsabilitate și reziliență la schimbarea uriașă pe care o fac acum”, transmite Asociația Pirita Children.

Dacă doriți să contribuiți, puteți face donații în contul ASOCIATIEI PIRITA CHILDREN C.D.P
RO15 RNCB 0182 1673 7833 0001
RNCBROBU
cu precizarea – pentru familia Lăcătuș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.