”Generația fără droguri: elevii noștri, viitorul nostru” este campania pe care o pregătește Asociația Culturală Artspot Baia Mare.
”În prima fază: vom face un spectacol de teatru, completat de un tur prin nu mai puțin de 30 de instituții de învățământ din Maramureș. Da, ați citit bine: vom ajunge în 30 de școli din județul nostru! Și asta repede, în două-trei luni. Vom purta zeci de ore de discuții cu tinerii, încercând să înțelegem generația lor și apoi să căutăm răspunsuri pentru ei”, anunță actorul Dragoș Călin, președinte Artspot. Alături de el, Vali V. Popescu și Răzvan Dan Dragu au început deja munca pentru acest proiect antidrog de amploare. Din proiect mai fac parte Carmen Ghiurco și Rodica Pașca.
Într-o a doua fază a campaniei, vor fi create conturile de Tik-Tok / Instagram / Facebook / Youtube. Unde se vor regăsi postări inspirate din întâlnirile cu tinerii din școlile vizitate. ”Efortul final și cel mai mare: vom publica o carte destinată părinților și cadrelor didactice despre toată treaba asta cu drogurile”, precizează Dragoș Călin.
Pentru prima fază s-a găsit finanțare la Consiliul Judeţean Maramureş. Pentru fazele următoare se caută parteneri și sponsori.
”În acești doi ani și jumătate de când ne-am plimbat cu spectacolul «Van Dan – 10 ani de sânge murdar», am văzut atâtea cazuri de tineri care și-au lăsat baltă viitorul pentru droguri încât cred c-ar trebui să ne facem strategie de țară în această direcție…”, consideră președintele Artspot.
Mai multe detalii, aici.
Sursă informații și foto: Facebook / Dragoș Călin
CITEȘTE ȘI:
Lucaciști prezenți la etapa finală a Concursului național de proiecte antidrog ”Împreună”