Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” (CENT) Baia Mare a organizat recent a XVII-a ediție a Târgului Firmelor de Exercițiu „Rivulus Dominarum Tineret”, un eveniment devenit tradiție și un reper pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul elevilor.
Ediția din acest an a reunit, fizic și online, aproximativ 125 de firme de exercițiu, participante în calitate de concurenți, provenind din 45 de licee economice și de profil din București și din 22 de județe.
„Echipele firmelor de exercițiu participante și-au prezentat produsele și serviciile într-un cadru profesionist, demonstrând încă o dată că învățarea practică este o pregătire esențială pentru viitor. Elevii s-au remarcat prin implicare, creativitate și energie molipsitoare, oferind publicului o adevărată demonstrație de antreprenoriat aplicat”, transmit organizatorii.
Atmosfera târgului a fost animată de momente artistice susținute de elevii CENT: colinde românești și internaționale, dansuri moderne și o horă maramureșeană.
„Privim cu entuziasm spre ediția următoare, când Târgul Firmelor de Exercițiu va sărbători 18 ani de existență – un veritabil majorat al unui eveniment care a crescut, s-a maturizat și a devenit un reper în formarea viitorilor profesioniști în domeniul economic. Ne dorim ca această ediție aniversară să fie una memorabilă, la fel de plină de energie, inovație și spirit tânăr ca toate momentele care i-au scris povestea până acum”, precizează sursa citată.
Eveniment organizat în parteneriat cu Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic – Departament ROCT, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Romanian Business Leaders Maramureș.
Sursă foto: Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare. Credit: Valentin Crișan Valentin, Andrei Muj și Patric Tibil












































