ANAF recomandă depunerea Declarației unice prin mijloace electronice de transmitere la distanţă

Până în 30 iunie inclusiv se poate depune ”Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice”, recomandarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) fiind ca depunerea documentului să se facă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

„Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale, termenul de depunere a formularului <<Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice>> a fost prorogat până la data de 30 iunie 2020, inclusiv”, se arată în comunicatul ANAF.

Prin acelaşi act normativ, s-a stabilit că – în cazul în care „Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” se depune până în 30 iunie inclusiv, se acordă următoarele bonificaţii:
– pentru plata impozitului pe venit, a contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, reprezentând obligaţii fiscale anuale pentru anul 2019, se acordă o bonificaţie de 5% din aceste sume, dacă toate aceste obligaţii fiscale de plată se sting prin plată sau compensare, integral până la data 30 iunie 2020 inclusiv;
– pentru depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanţă conform art. 79 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

ANAF aminteşte contribuabililor că pot depune Declaraţia unică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă astfel:
– prin intermediul serviciului „Spaţiul Privat Virtual” (SPV);
– pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

De asemenea, ANAF precizează că ”nu există obligaţia de a anexa, la depunerea declaraţiei, documente doveditoare ale veniturilor. Fac excepţie persoanele fizice nerezidente care obţin venituri în România, care trebuie să ataşeze certificatul de rezidenţă fiscală. În cazul în care declaraţia se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, aceste documente se ataşează în format electronic”.

Pentru îndrumare şi asistenţă la completarea declaraţiei, persoanele fizice pot apela numărul 031.403.91.60 sau pot transmite solicitarea pe formularul de contact http://www.anaf.ro/asist.public. De asemenea, contribuabilii au la dispoziţie, pe site-ul ANAF, la secţiunea „Toate formularele cu explicaţii” atât formularul, cât şi instrucţiunile de completare a declaraţiei.

Sursă informații: Agenția Națională de Administrare Fiscală

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.