Administrația Fondului pentru Mediu a pregătit o serie de măsuri pentru spijinirea mediului de afaceri, având în vedere contextul economic dificil cauzat de răspândirea infecției cu virusul COVID-19.
Administrația Fondului pentru Mediu suspendă sau, după caz, nu începe executarea silită a creanțelor bugetare. În acest sens, nu se mai emit somații, popriri asupra disponibilitățior bănești și a veniturilor urmăribile și nu vor mai fi instituite sechestre asupra bunurilor. Excepție fac sumele provenite din hotărârile judecătorești pronunțate în materie penală.
Instituția suspendă acțiunile de control fiscal (ale inspecțiilor fiscale) cu excepția verificărilor ce pot fi efectuate de la distanță, precum și a cazurilor de evaziune fiscală, acolo unde sunt indicii în acest sens.
Amână termenul de depunere a declarațiilor privind obligațiile la Fondul pentru mediu, de la data de 25 martie 2020 până la data de 25 aprilie 2020.
Măsurile vor fi aplicate pe perioada cât în România este declarată stare de urgență, cu posibilitatea de prelungire, în funcție de evoluția situației.
Sursă informații: Administrația Fondului de Mediu