90% dintre români consideră că schimbările climatice sunt reale, conform celei mai recente cercetări sociologice realizate de UNSAR împreună cu IRES.
”Procentul este similar cu cel care reiese din analizele făcute și anul precedent, semn că românii continuă să se preocupe și în acest an de realitatea schimbărilor climatice”, precizează Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
Față de ediția anterioară a studiului au avut loc modificări importante în percepția românilor atunci când vine vorba despre tipul de schimbări climatice care ne afectează. ”Astfel, acum, cele mai mari îngrijorări sunt legate de: furtunile violente 29% (în scădere cu 4 puncte procentuale față de 2019); secetă, cu 23%, care a urcat pe locul al doilea (+8pp față de 2019); topirea ghețarilor 15% (-1pp); valurile de căldură 14% (-3pp); incendiile de vegetație 9% (-5pp); inundațiile 8% (+2pp)”, se arată în comunicatul UNSAR.
Studiul mai relevă și faptul că românii au luat o serie de măsuri pentru a contribui la diminuarea impactului negativ al acestor schimbări climatice, precum ”utilizarea de becuri eficiente energetic (87%), colectarea selectivă a deșeurilor (84%), utilizarea ambalajelor biodegradabile (81%), achiziția electrocasnicelor cu consum redus de energie (79%), reciclarea materialelor reutilizabile (76%) sau izolarea termică a locuinței (72%)”.
Sondajul IRES-UNSAR privind Evoluția percepției consumatorilor privind asigurările de locuințe și noile riscuri generate de schimbările climatice a fost realizat pe un eșantion format din 1.181 respondenți, cu vârsta de peste 18 ani, în august 2020, utilizând metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).
Rezultatele complete ale cercetării urmează a fi făcute publice în luna octombrie.
Sursă informații și foto grafic: UNSAR