76.20%, medii mai mari sau egale cu 5 la Evaluarea Națională (inclusiv etapa specială)

Dintre cei 160.663 candidați prezenți la Evaluarea Națională (inclusiv etapa specială), 122.357 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76.20%, anunță Ministerul Educației și Cercetării.

În urma desfășurării etapei speciale (22 iunie – 4 iulie) din cadrul sesiunii 2020 a Evaluării Naționale a absolvenților clasei a VIII-a, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a centralizat și actualizat rezultatele finale înregistrate la acest examen.

Situația statistică generală arată că dintre cei 160.663 candidați prezenți la Evaluarea Națională (inclusiv etapa specială), 122.357 de candidați (în creștere, raportat la cei 122.252 de candidați din etapa inițială) au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76.20%. Dintre aceștia, 892 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 93.10%: 160.663 de candidați prezenți, dintr-un total de 172.543 de elevi înscriși.

”La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 135.365 de candidați (84%), iar 4.700 candidați au fost notați cu 10 (zece). La proba de Matematică, 112.796 candidați (70.2%) au primit note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3.335 de candidați au reușit să obțină nota 10 (zece). La proba de Limba și literatura maternă, 8.906 candidați (93.1%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 143 de candidați au obținut 10 (zece)”, informează MEC.

7 (șapte) candidați au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă (toți în sesiunea inițială), lucrările acestora fiind notate cu 1.

După finalizarea etapei speciale a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, astăzi, 4 iulie, ”Comisia naţională de admitere retransmite către comisiile judeţene baza de date cu mediile de admitere şi ierarhia judeţeană prin activarea, în aplicaţia informatică centralizată, a secţiunilor şi rapoartelor specifice. Acest lucru atrage după sine și actualizarea ierarhiei la nivel județean/al municipiului București a absolvenților clasei a VIII-a”, anunță MEC.

Repartizarea computerizată se va desfășura în data de 10 iulie.

Sursă informații: Ministerul Educației și Cercetării

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.