Întâlniri care marchează finalul anilor de liceu sau absolvirea facultății se tot fac. De data aceasta, s-a organizat o revedere la 50 de ani de la terminarea cursurilor la Școala Generală Fărcașa. Absolvenți ai claselor a VIII-a în 1973 s-au reîntâlnit ieri, la cinci decenii distanță. Evenimentul a fost găzduit de Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din Fărcașa. S-au depănat amintiri, s-a mai strecurat și câte o lacrimă de nostalgie. Dar, mai ales, a fost vorba despre bucuria revederii.

În 1973 au absolvit două clase a VIII-a. 24 de elevi în clasa a VIII-a A (diriginte, prof. Viorel Pop) și 23 în clasa a VIII-a B (dirigintă, prof. Gabriela Sandu). La evenimentul de ieri, din cei 47 de absolvenți au fost prezenți 27. Printre absolvenții din 1973 s-a numărat inclusiv primarul comunei Fărcașa, Ioan Stegeran, prezent la întâlnire în dublă postură.

Catalogul a fost strigat, așa, ca în urmă cu 50 de ani, de profesorul Viorel Pop, ajuns la venerabila vârstă de 86 de ani. Nu a fost singurul dascăl care a onorat cu prezența emoționanta revedede, din cancelaria de cândva revenind la școală profesorii Constantin Tașcă (sport – istorie), Maria Mija-Rațiu (chimie), Elena Păcurar-Iluț (limba franceză), Mărioara Iacob-Pop (muzică), respectiv învățătoarele Elena Corniș, Maria Miza și Florica Grumaz.

Mai multe detalii, aici.

Sursă informații și foto: Facebook / Comuna Farcasa Maramures

CITEȘTE ȘI:
Primii ”absolvenți” ai creșei din Fărcașa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.