A fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial Calendarul mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 – anunță Ministerul Educației și Cercetării.
În perioada 9-16 iulie, candidații la concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar își vor depune dosarele de înscriere la inspectoratele școlare (sau le pot transmite și electronic).
Proba scrisă din cadrul acestui concurs (titularizare) va avea loc în 29 iulie, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare în vigoare. Primele rezultate vor fi afișate pe 4 august. Contestațiile vor fi depuse în 4 și 5 august, iar în data de 11 august vor fi afișate rezultatele finale.
Calendarul complet al mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar este disponibil aici.
Sursă informații: Ministerul Educației și Cercetării